2 intrări

18 definiții

MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi.

MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; (în special) sunete specifice scoase de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi.

mârâít s. n.

mârâít s. n.

MÂRÂÍT s. mârâială, mârâitură, (reg.) hâră. (~ de câini.)

MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi.

MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi.

MÎRÎÍ, mîrîi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre cîini, rar despre alte animale) A scoate un șir de sunete aspre, hîrîite, exprimînd iritare. Cîinii tăcură și se traseră mîrîind în umbră. SADOVEANU, O. I 351. [Cîinele] stătu în loc mîrîind ca în preajmă de vînat. ODOBESCU, S. III 183. [Motanul] ori de cîte ori îl netezam, mîrîia. ȘEZ. I 147. 2. (Despre oameni) A emite un zgomot surd; a vorbi neclar, printre dinți, manifestînd nemulțumire, enervare. V. bombăni. La obraz seamănă cu bunicu-meu, unchiul Tone... Ca un cîine rău se uită la mine. Mîrîie. STANCU, D. 339. S-or fi pus la masă și e rușine să venim cînd mănîncă, a mîrîit tata. PAS, Z. I 176. Fata împăratului începu a cam mîrîi și a cîrti. SBIERA, P. 43. – Variantă: mîrăí (SLAVICI, V. P. 73) vb. IV.

MÎRÎÍT s. n. Faptul de a m î r î i; sunetele scoase de un animal care mîrîie. Urechile îi prinseră zgomote de pași ușori și mîrîit de cîine. V. ROM. decembrie 1951, 204.

mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie

mârâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mârâie, imperf. 3 sg. mârâiá

MÂRÂÍ vb. v. bombăni.

A MÂRÂÍ mârâi 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete aspre, guturale, ce denotă iritarea; a face „mâr”; a hârâi. 2) fig. fam. (despre oameni) A vorbi încet și nedeslușit (în semn de nemulțumire); a bombăni; a boscorodi; a bodogăni; a mormăi; a bolborosi; a bălmăji. 3) fam. (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbușit; a scânci. 2. tranz. fam. A spune în silă, pe un ton posac. /mâr + suf. ~âi

mârâì v. 1. a scoate un sgomot surd, vorbind de câini (înainte de a începe a lătra): câinele ce mârăe, mușcă; 2. fam. a mormăi, a plânge încet (despre copii); [Onomatopee din mâr-mâr, imitând glasul câinelui când nu latră].

mî́rîĭ, a v. intr. (d. mîr). Se zice despre cîne [!] cînd îșĭ arată nemulțămirea [!] facînd mîr în ainte [!] de a lătra. V. morăĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎRÎÍ vb. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

MÎRÎÍT s. mîrîială, mîrîitură, (reg.) hî́ră. (~ de cîini.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

mârâi, mârâi v. t., v. i. 1. a informa, a denunța. 2. a protesta în surdină.

Intrare: mârâi

Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) mârâi mârâire mârâit mârâind singular plural
mârâie mârâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) mârâi (să) mârâi mârâiam mârâii mârâisem
a II-a (tu) mârâi (să) mârâi mârâiai mârâiși mârâiseși
a III-a (el, ea) mârâie (să) mârâie mârâia mârâi mârâise
plural I (noi) mârâim (să) mârâim mârâiam mârâirăm mârâiserăm, mârâisem*
a II-a (voi) mârâiți (să) mârâiți mârâiați mârâirăți mârâiserăți, mârâiseți*
a III-a (ei, ele) mârâie (să) mârâie mârâiau mârâi mârâiseră
Intrare: mârâit

Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mârâit mârâitul mârâi mârâita
plural mârâiți mârâiții mârâite mârâitele
genitiv-dativ singular mârâit mârâitului mârâite mârâitei
plural mârâiți mârâiților mârâite mârâitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)