LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legatorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -tru-i-] – Lustrui + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

LUSTRUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană specializată în lucrări de lustruire. ~ de mobilă. /a lustrui + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lustruitór (persoană) s. m., pl. lustruitóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lustruitór (obiect) s. n., pl. lustruitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lustruitoáre s. f., g.-d. art. lustruitoárei; pl. lustruitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink