LÓGOS, logosuri, s. n. 1. Termen folosit în filozofia materialistă antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității, cuvântul divin. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÓGOS ~uri n. 1) (în filozofia antică) Lege universală a dezvoltării lumii; legea existenței. 2) iron. Expunere oratorică în fața unui public; discurs; cuvântare. /<ngr. logos, fr. logos
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÓGOS s.n. 1. (În filozofia materialistă din Grecia antică) Principiul ultim al lumii, al existenței. 2. (Astăzi ironic) Cuvântare, discurs. [< gr. logos].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÓGOS s. n. 1. (în fil. materialistă antică) ordinea, rațiunea cosmică, ipostază a divinității; formă superioară a gândirii umane. 2. (fam.) cuvântare, discurs moralizator. (< gr., fr. logos)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÓGOS s. v. alocuțiune, cuvânt, cuvântare, discurs.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
lógos (lógosuri), s. n. – Discurs, predică. Ngr. λόγος (Gáldi 206). Sec. XVIII, azi ironic.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
lógos s. n., pl. lógosuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÓGOȘ adj. v. liliput, liliputan, pitic.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
lógoș (lógoșă), adj. – Foarte mic, pitic. Origine necunoscută. Sec. XVII, înv. – Der. logoși, vb. (înv., a micșora).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÓGOS (cuv. gr.) s. n. 1. (FILOZ.) Una dintre noțiunile fundamentale ale filozofiei grecești antice. Termen introdus de Heraclit din Efes cu sensul de ordine necesară, proprie deopotrivă Cosmosului și gândirii omenești în forma ei superioară. Ulterior, i -sau atribuit sensuri diverse ca, de ex.: rațiune cosmică sau destin (stoicii), rațiune divină (Filon Iudeul), o ipostază a divinității, cuvânt divin (neoplatonismul și creștinismul), spirit și rațiune universală (idealiștii) ș.a. 2. (Ir. sau glumeț) Cuvântare, discurs.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
lógos, logosuri s. n. 1. Termen folosit în filozofia antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității. 2. (În teologia creștină) Rațiunea sau sensul divin care subzistă în creaturi ca suport al existenței lor. ♦ Cuvântul lui Dumnezeu (Dumnezeu-Fiul), a doua persoană a Sfintei Treimi, care a venit în lume întrupându-se, așa cum au anunțat prorocii Vechiului Testament, Dumnezeul-Fiul întrupat fiind Iisus Hristos. 3. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din fr. logos, gr. logos.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink