LÉNE s. f. Faptul de a se complăcea în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lĕnĩ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

LÉNE f. Stare a celui care nu vrea, nu dorește sau nu-i place să muncească; lenevie; trândăvie. [G.-D. lenei] /<sl. lĕni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LÉNE s. indolență, lenevie, puturoșenie, trândăveală, trândăvie, (rar) lenevire, puturoșie, trândăvit, (înv.) tandur. (E de-o ~ condamnabilă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Lene ≠ râvnă, silință, sârguință, zel
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

léne s. f. – 1. Indolență, delăsare. – 2. Insectă (Pompilus viaticus). – Mr. leane, megl. leani. Sl. lĕnĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 349; Cihac, II, 169; Conev 100); cf. bg., rus. lĕnĭ. – Der. alene, adv. (cu trîndăvie, cu calm), cu -a caracteristic formațiilor adv.; leneș, adj. (trîndav; inert, somnoros; animal, Bradypus); lenos, adj. (trîndav, lent, calm); leniv, adj. (trîndav), din sl. lĕnivŭ; leni, vb. (a trîndăvi; a lăsa pe seama altuia), din sl. lĕniti sę, s. f. bg. lĕnjă se; lenie, s. f. (înv., trîndăvie); leneală, s. f. (Mold., lene); lenevi, vb. (a trîndăvi), din leniv; lenevie, s. f. (lene); lenevos, adj. (trîndav); lenevitor, adj. (Trans., leneș).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

léne s. f., g.-d. art. lénei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

leánă s.f. (pop.) un joc, învârtită; nume de cățelușă.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink