LEGUMÍRE, legumiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a legumi și rezultatul ei. – V. legumi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

legumíre s. f., g.-d. art. legumírii; pl. legumíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGUMÍ, legumesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea câte puțin, de ici și de colo; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din legumă.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A LEGUMÍ ~ésc tranz. rar (băuturi, mâncăruri) A consuma în cantități mici, înghițind câte puțin; a ciuguli. /Din legumă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGUMI- Element prim de compunere savantă, cu sensul „(referitor la) legume”, „de legume”. [< fr., it. legumi-, cf. lat. legumen].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGUMI- elem. „legumă”. (< fr. legumi-, cf. lat. legumen, -minis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGUMÍ vb. (fig.) a ciuguli, a frunzări. (De ce ~ mâncarea?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGUMÍ vb. v. degusta, savura.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

legumí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legumésc, imperf. 3 sg. legumeá; conj. prez. 3 sg. și pl. legumeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink