LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A LEGITIMÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A identifica pe bază de acte oficiale. 2) fig. (acțiuni, opinii etc.) A demonstra ca fiind legitim, just; a justifica; a îndreptăți; a motiva. /<fr. légitimer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGITIMÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. tr. (Fig.) A justifica, a motiva, a îndreptăți. 3. tr. A recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. [< fr. légitimer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGITIMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. II. tr. 1. (fig.) a justifica, a îndreptăți. 2. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. (< fr. légitimer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGITIMÁ vb. v. îndreptăți, justifica, motiva.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

legitimá vb., ind. prez. 1 sg. legitiméz, 3 sg. și pl. legitimeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGÍTIM ~ă (~i, ~e) 1) Care este stabilit prin lege; fondat pe lege. Drept ~. Revendicare ~ă. ◊ ~ă apărare act de violență folosit în scop de apărare și justificat de lege, comis împotriva unei persoane care săvârșește un atac ilegal. 2) (despre căsătorie) Care este consfințit prin lege; încheiat, respectându-se prescripțiile legale. 3) (despre soți) Care este căsătorit legal. 4) (despre copii) Care este născut din părinți căsătoriți legal sau este recunoscut de tată. 5) Care este considerat ca fiind just; îndreptățit; justificat; motivat. /<fr. légitime, lat. legitimus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGÍTIM, -Ă adj. 1. Legal. ◊ Legitimă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. Just, drept; justificat, îndreptățit. [< fr. légitime, cf. lat. legitimus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGÍTIM, -Ă adj. 1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal. ♦ ~ă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. just, drept; justificat, îndreptățit. (< fr. légitime, lat. legitimus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGÍTIM adj. 1. v. fundamentat. 2. v. îndreptățit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Legitim ≠ nelegitim
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

legítim adj. m., pl. legítimi; f. sg. legítimă, pl. legítime
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink