léctoră s. f., g.-d. art. léctorei; pl. léctore
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉCTOR1, -Ă, lectori, -e, s. m. și f. 1. Grad în unele instituții de învățământ superior, mai mare decât asistentul și mai mic decât conferențiarul; persoană care are acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. (Ieșit din uz) Persoană care ținea lecții sau care conducea seminariile în învățământul politic, în universitățile populare etc. – Din germ. Lektor.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată într-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉCTOR1 ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care predă un obiect de studiu într-o instituție de învățământ superior. 2) Persoană cu grad didactic universitar aflat între cel de asistent și cel de conferențiar. /<germ. Lektor
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉCTOR2 ~i m. rar Persoană care face lecturi; om care citește; cititor. /<fr. lecteur, lat. lector, ~oris
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉCTOR1, -Ă s.m. și f. 1. Grad didactic universitar, situat între asistent și conferențiar; persoană care deține acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. Conducător de seminarii în diferite forme de învățământ politic. [< germ. Lektor].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉCTOR2, -Ă s.m. și f. Cititor. ♦ Cel care citește cu voce tare unei persoane suferinde. ♦ Cel care citește într-o editură manuscrisele predate spre publicare și referă asupra lor. [Cf. fr. lecteur, lat. lector].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉCTOR1, -Ă s. m. f. 1. grad didactic universitar, între asistent și conferențiar; cel care îl deține. 2. membru al unui lectorat (2). (< germ. Lektor)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉCTOR2, -Ă I. s. m. f. 1. cititor. ◊ cel care citește cu voce tare unei persoane suferinde. 2. persoană care citește într-o editură manuscrisele predate spre publicare și referă asupra lor. 3. ajutor al preotului care citea în timpul slujbei textele edificatoare. II. s. n. 1. aparat pentru redarea unor sunete înregistrate. 2. dispozitiv periferic care permite citirea și introducerea informației de pe o cartelă perforată într-un calculator sau ordinator. (< fr. lecteur, lat. lector)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
LÉCTOR s. v. cititor.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
léctor (grad în învățământ, cititor) s. m., pl. léctori
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
léctor s.m. Angajat al unei edituri care are obligația să citească și să propună spre publicare sau să respingă lucrările prezentate de autori ◊ „E.J., lectorul ediției, și el un fin cunoscător al literaturii lui Istrati, avea să fixeze, apoi, prin întrebările adresate invitaților [...] cursul întregii discuții [...]” R.lit. 19 XII 85 p. 24 (cf. fr. lecteur; DN, DEX – alte sensuri, DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
lector v. psalt.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
léctor, lectori s. m. (În primele veacuri creștine) Treaptă de intrare în rândul candidaților pentru hirotonia în diacon, acordată prin hirotezie, având dreptul să susțină lecturile biblice la slujbele bisericești și să se ocupe de cântarea bisericească psaltică și de învățământul catehumenilor; anagnost, citeț. – Din lat. lector -oris.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink