DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente, lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale arborelui descris mai sus, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore cu care se împodobeau în antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din scr. dafina.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

DÁFIN ~i m. Arbust tropical înalt cu frunze persistente, lucioase și mirositoare, folosite drept condiment; laur. /< sb. dafina
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DÁFIN s. (BOT.; Laurus nobilis) laur, (prin Transilv.) lubăn.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DÁFIN s. v. salcâm.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dáfin (-ni), s. m. – 1. Laur (Laurus nobilis). – 2. (Olt.) Salcîm. Gr. δάφνη, prin intermediul lat. daphinus (Pușcariu 482; Candrea, Éléments, 23; Diculescu, Elementele, 481; Sandfeld 18), cf. afin. După alți cercetători (Cihac, II, 654; Candrea), din sl. (bg., sb.) dafina, cf. alb. dafinë, dafën, tc. dafne; însă chiar cuvîntul sl. provine din lat. sau din rom. (cf. Miklosich, Elem., 406).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dáfin s. m., pl. dáfini
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink