LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau – lăuda + suf. -ător.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

lăudătoáre s. f. (sil. lă-u-), g.-d. art. lăudătoárei; pl. lăudătoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăudătór s. m. (sil. lă-u-), pl. lăudătóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

LAUDATOR TEMPORIS ACTI (lat.) lăudător al vremurilor trecute – Horațiu, „Ars poetica”, 173. Vers îndreptat împotriva celor care idealizează trecutul, negăsind nimic de preț în contemporaneitate.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

a-i muri cuiva lăudătorii expr. 1. a fi plin de sine, a fi încântat / mândru de propria persoană. 2. a se lăuda întruna.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink