26 definiții pentru lauda, laudă, lăuda   conjugări / declinări

SÚMMA CUM LÁUDE loc. adj. și adv. Cea mai înaltă distincție academică conferită la absolvirea unor cursuri, a unor examene etc. – Loc. lat.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de liastancu | Semnalează o greșeală | Permalink

LÁUDĂ, laude, s. f. Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: -lă-u-] – Din lat. laudare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

MAGNA CUM LAUDE subst. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învățământul universitar. – Expr. lat.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Ortografia dată de unele surse – printre care și DEX – (laudae) este greșită. - gall

LÁUDĂ ~e f. Apreciere prin cuvinte a meritelor, a calităților cuiva (sau a ceva). Demn de ~. ◊ ~a de sine nu miroase a bine nu e frumos să te lauzi. [G.-D. laudei; Sil. la-u-] /v. a lăuda
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A LĂUDÁ láud tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admirație și prețuire, scoțând în evidență calitățile, realizările, avantajele. [Sil. lă-u-] /<lat. laudare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE LĂUDÁ mă láud intranz. A spune cuvinte de laudă despre sine însuși. /<lat. laudare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MAGNA CUM LAUDE loc. adv. Apreciere foarte bună pentru obținerea unui titlu universitar. [< lat. magna cum laude].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

mágna cum láude s.f. Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen în învățământul universitar. (< lat. magna cum laude)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

cum laude (lat.) (lau-) loc. adv.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de liastancu | Semnalează o greșeală | Permalink

magna cum láude (lat.) (lau-) loc. adv.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de liastancu | Semnalează o greșeală | Permalink

súmma cum láude (lat.) (lau-) loc. adj., loc. adv.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

LÁUDĂ s. interj. 1. s. v. glorie. 2. s. v. preamărire. 3. s. v. compliment. 4. interj. v. osana.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LÁUDĂ s. interj. v. apreciere, aroganță, atenție, cinste, cinstire, considerație, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, onoare, orgoliu, prețuire, respect, semeție, stimă, trecere, trufie, vanitate, vază.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂUDÁ vb. 1. v. glorifica. 2. v. preamări. 3. v. mândri. 4. v. îngâmfa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Laudă ≠ bârfire, blamare, critică, mustrare, ocară, ponegrire, ponosire, ponegreală
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) lăuda ≠ a (se) critica
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A lăuda ≠ a admonesta, a bârfi, a blama, a denigra, a huli, a ponegri
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăudá (láud, lăudát), vb.1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Pușcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar.Der. laudă, s. f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s. f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s. f. (înv., îngîmfare); lăudăroș(en)ie, s. f. (îngîmfare); lăudăciune, s. f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

láudă s. f. (sil. la-u-), g.-d. art. láudei; pl. láude
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăudá vb. (sil. lă-u-), ind. prez. 1 láud, 3 sg. și pl. láudă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

lauda (cuv. lat.) 1. Imn, cântare de slavă. 2. Cântec pop. it., de factură polif., răspândit în special în sec. 13 și 14, prin intermediul mișcării franciscane, care utiliza melodii pop. accesibile și la care adapta texte noi, necesare serviciului religios. Contine o riturnelă* ce alternează cu o parte solistică. Drama profană a secolului 17 și oratoriul* provin din forma dialogată a l.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Lauda Sion (lat. „laudă Sionului”), secvență (I, 1) ce se cântă cu ocazia sărbătoririi „Corpus Domini”. Textul (24 de strofe a câte 3-5 versuri) a fost compus de Toma d’Aquino în 1264 iar melodia (în modurile VII și VIII) derivă din cea a unei alte secvențe, Laudes crucis attollamus, de Adam de St. Victor (sec. 12). L. este una din cele cinci secvențe păstrate în misă*. Melodia ei a stat la baza a numeroase elaborări polif. (de la organum* la motet*) printre care, mai cunoscute, sunt cele scrise de Palestrina [două la 8 voci (2) și una la 4 voci]. Mendelssohn-Bartholdy a scris o cantată* pentru cor și orch. intitulată L.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

laudi spirituali (cuv. it. „proslăviri spirituale”), numele dat unor colecții de muzică bisericească, compilate pentru uzul „laudiștilor” (it. laudesi), confrerie religioasă întemeiată la Florența în 1310. Muzica la care era adaptat textul la origine scris în întregime în it., era extrem de simplă și interpretată la unison*, urmărind, prin accesibilitate, atragerea enoriașilor Cea mai veche colecție tipărită datează din anul 1485 iar cea mai nouă din 1935 când Knud Jeppesen editează la Copenhaga o colecție de l. intitulată: Die Mehrstimmige Italienische Laude im 16. Jahrhundert, incluzându-le pe acelea publicate de Peturcci și alții după manuscrise originale.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

láudă, laude s. f. 1. Prețuire față de cineva sau ceva, exprimată prin cuvinte; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! glorie! cinste! 2. (La pl.) Un grupaj de cântări din slujba utreniei; odă. 3. (La pl.) Laude bisericești = cele șapte slujbe prin care Bis. aduce lui Dumnezeu cinstire și laudă necurmată, zilnică, din partea tuturor credincioșilor: vecernia, pavecernița, mezonoptica, utrenia (cu ceasul I), ceasurile III, VI și IX, având în centrul lor Sfânta Liturghie, cea mai importantă slujbă a cultului Bisericii. – Din lăuda (deriv. regr.).
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cum laude loc. lat. – V. magna cum laude.
Sursa: Neoficial | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink