LARÍNGE, laringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a traheii, formată din mai multe cartilaje, în structura căreia intră și coardele vocale; beregată. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LARÍNGE ~ n. Partea superioară a traheii unde se găsesc și coardele vocale. /<it. laringe
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LARÍNGE s.n. Organ situat în partea superioară a traheii, unde se găsesc coardele vocale. [Pl. invar., var. larinx s.n. / < it. laringe, cf. fr., gr. larynx].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LARÍNGE s. n. partea superioară a traheii, organ al fonației. (< it. laringe)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LARÍNGE s. (ANAT.) (pop.) beregată, gâtlej, înghițitoare, (reg.) gâtiță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

larínge s. n., pl. larínge
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

LARÍNGE (‹ it.) s. n. Organul esențial al fonației, care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale. Reprezintă primul segment al căilor respiratorii, fiind un conduct aerian, interpus între faringe și trahee, în partea mediană și anterioară a gâtului, format din mai multe cartilaje articulate între ele și puse în mișcare de un aparat muscular complex. Orificiul superior al l., denumit glotă, este închis în momentul deglutiției de epiglotă. Sin. (pop.) beregată.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink