LAMÉNTO, lamentouri, s. n. Piesă muzicală populară sau cultă, preponderent vocală, cu caracter de tânguire. – Din it. lamento.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

LAMÉNTO s.n. 1. (Muz.) Piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor. 2. (Liv.; la pl.) Jeluire; lamentație; plânsete, gemete; jale. [Sg. (2) lament. / cf. it. lamento, lat. lamenta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LAMÉNTO s. n. 1. (muz.) piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor. 2. (pl.) lamentație; plânsete. (< it. lamento)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

laménto s. n., pl. lamentóuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

lamento (cuv. it. „plângere, tânguire”), piesă muzicală populară sau cultă, preponderent vocală, fără formă proprie și cu un caracter de tânguire. 1. Practică folclorică a „bocitului” la mort sau în cazul unor calamități naturale este conservată (în Europa de V) în anumite regiuni: Scoția, Irlanda (lament), Corsica (1). V. bocet. 2. Termen de origine veche fr. foarte răspândit în ev. med. alături de sin. său planc, planch, care definește o compoziție poetică neimplicând o formă muzicală fixă. 3. Tip de arie* exprimând durere, jale, introdusă în opera* it. a sec. 17, în apropierea culminației conflictului.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink