LĂFĂÍRE, lăfăiri, s. f. Faptul de a se lăfăi. – V. lăfăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂFĂÍRE s. huzur.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăfăíre s. f., g.-d. art. lăfăírii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂFĂÍ, lăfăiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, întinzându-și corpul în voie. 2. A trăi comod, în belșug; a huzuri, a se desfăta. [Prez. ind. și: lắfăi] – Din magh. leffenni „a bălăbăni, a atârna”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE LĂFĂÍ mă ~iésc intranz. 1) A sta comod, întinzându-și corpul în voie. 2) A trăi din belșug și fără griji; a huzuri. /<ung. leffenni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂFĂÍ vb. 1. a se răsfăța, (înv. și reg.) a se proslăvi. (Se ~ pe cuptor.) 2. v. huzuri.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăfăí vb., ind. prez. 1 sg. lăfăiésc/lăfăi, imperf. 3 sg. lăfăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăfăiáscă/lăfăie
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink