LĂBĂRȚÁRE, lăbărțări, s. f. Faptul de a se lăbărța; lărgire (excesivă). – V. lăbărța.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂBĂRȚÁRE s. v. întindere.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăbărțáre s. f., g.-d. art. lăbărțării; pl. lăbărțări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se lărgi excesiv, a se deforma; a se întinde în lături. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE LĂBĂRȚÁ mă ~éz intranz. pop. A crește excesiv în dimensiuni (mai ales în lățime), pierzând forma; a se lăți. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂBĂRȚÁ vb. v. întinde.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăbărțá (lăbărțéz, lăbărțát), vb. refl. – A decădea, a se prăbuși, a ceda, a-și pierde forma îmbrăcămintea sau încălțămintea purtată prea mult. Origine expresivă. Pare a fi o var. a lui dăbălăza, prin intermediul unei var. (de)-lăbăza, cu infixul r, ca și în alte cazuri de creații spontane, (cf. hîra-hîrța, hanță-handră, fleață-fleoarță etc.). Cf. sb. labrcnuti „a valora puțin”, care, de asemenea, pare de origine expresivă. După Cihac, II, 163, pus în legătură cu sb. labrnja „rît”. DAR propune un der. puțin probabil de la bîrță cu pref. re- (cf. Dacor., III, 818); și Scriban leagă pe lăbărța cu bălți. – Der. lăbărțătură.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

lăbărțá vb., ind. prez. 1 sg. lăbărțéz, 3 sg. și pl. lăbărțeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink