JOIMĂRÍȚĂ, joimărițe, s. f. Ființă imaginară cu înfățișare de femeie respingătoare, despre care se credea în popor că pedepsește, în noaptea care precedă Joia Mare, pe fetele și femeile tinere leneșe la tors sau la dărăcit. ◊ Fig. (Pop.) Femeie foarte urâtă. – Joi + mare + suf. -iță.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JOIMĂRÍȚĂ ~e f. folc. Personaj fantastic, imaginat în chip de femeie rea și urâtă, care în noaptea ce precedă joia mare pedepsește fetele și femeile tinere leneșe la tors sau la dărăcit. /joi + mare + suf. ~iță
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JOIMĂRÍȚĂ s. v. bufniță, buhă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
joimăríță1 s.f. (pop.) 1. ființă mitologică având înfățișarea unei femei urăte și spurcate, cu cap mare și cu părul despletit, cu dinții mari și rânjiți; muma-pădurii, sperietoare, ciuhă. 2. obicei țărănesc legat de ziua de joi (flăcăii controlează fetele dacă au tors lâna și inul până joi; dacă nu, ei percep o taxă în ouă, pentru a nu da foc lânii și inului netors). 3. buhă, bufniță. 4. (fig.) fată bătrână.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
joimăríță2, joimăríțe, s.f. (înv.) soția joimirului.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
joimăríță s. f., g.-d. art. joimăríței; pl. joimăríțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink