JINTUÍRE, jintuiri, s. f. Acțiunea de a jintui; jintuială, jintuit1. – V. jintui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JINTUÍRE s. jintuială, jintuit. (~ a cașului.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
jintuíre, s.f. (pop.) 1. stoarcerea cașului de zer prin frământare. 2. amestecarea unui lichid prin clătinarea vasului în care e pus. 3. (fig.) bătaie. 4. (fig.) stoarcerea unui om de avere de către cineva.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
jintuíre s. f., g.-d. art. jintuírii; pl. jintuíri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
JINTUÍ, jintuiesc (jíntui), b. IV. Tranz. A frământa cașul pentru a-l stoarce de zer. – Cf. jintiță.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A JINTUÍ ~iésc tranz. (cașul) A stoarce pentru a separa de zerul rămas după strecurat. /cf. jintiță
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
jintuí, jintuiésc, vb. IV (pop.) 1. a stoarce cașul de zer, frământându-l pe crintă cu mâinile. 2. a clătina un vas cu lichid, pentru ca acesta să se mestece. 3. (fig.) a bate. 4. (fig.) a stoarce de avere (pe cineva).
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
jintuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jintuiésc, imperf. 3 sg. jintuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. jintuiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink