JAR¹ s. n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jeratic, jărăgai (1), jeg (2), jariște. ♦ P. ext. Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. – Din sl. žarŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

JAR² s. n. Părul scurt de pe partea din față a capului și de pe extremitățile membrelor la ovine. – Din fr. jarre.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

JAR n. 1) Cărbuni incandescenți care ard fără flacără; jăratic. 2) Căldură foarte mare, emanată de o sursă; dogoare. 3) fig. Temperatură ridicată a corpului (ca indice al îmbolnăvirii); febră; fierbințeală. /<sl. žaru
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

JAR¹ s.n. (Zool.) Păr scurt de pe partea din față a capului și de pe extremitățile membrelor la ovine. [< fr. jarre].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

JAR² s.n. (Liv.) Vas mare de gresie. [Pl. -uri. / cf. fr. jarre, engl. jar].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

JAR¹ s. n. păr scurt de pe fața și de pe extremitățile membrelor, la ovine. (< fr. jarre)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

JAR² s. n. vas mare de gresie. (< fr. jarre, engl. jar)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

JAR s. jăratic, jărăgai, (reg.) jeg, (prin Mold. și Transilv.) șperlă, (înv.) jariste. (~ din sobă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

JAR s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, febră, fierbințeală, friguri, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, temperatură, toropeală, zăduf, zăpușeală.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

jar, járuri, s.n.(reg.) Jalon făcut dintr-o tufă cioplită (în pădure); țiu, marcaj.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

jar (-ruri), s. n. – Cărbuni care ard. – Mr., megl. jar. Sl. žarŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 191; Tiktin; Conev 62), cf. pojar și sb., cr., slov., pol. žar. Este dublet al lui jar, s. n. (țăruș, jalon), din sb. zar. – Der. jariște, s. f. (jar; cenușă; zgură; resturi de la ardere; ardere; porțiune de pădure arsă); jerui, vb. (a răscoli jarul; a înteți, a înviora; a îndoi pînza făcută în casă pe jumătatea lățimii), ultimul sens de la jeruitor, s. n. (vătrai; dispozitiv de îndoit); jeratic, s. n. (jar), din sl. žaratŭkŭ sau žeratŭkŭ, cu var. jeratec, jăratec; jeregai (var. jărăgai), s. n. (jar; arsură, usturime), a cărui der. nu este clară (după Tiktin, cu suf. din mucegai, putregai; după DAR, din sl. žegati „a arde” încrucișat cu jar), cf. jigărae, care îl explică poate mai bine, prin intermediul unei metateze provocate de ideea asemănării acestui cuvînt cu jar. Der. rom. provine ngr. ζιάρι (Murnu, Lehnw., 25; Meyer, Neugr. St., II, 28 îl derivă direct din sl., însă cf. împotrivă Miklosich, Slaw. Elemente im Neugr., 16). Cf. jeg, jigăraie.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

jar (cărbuni, păr) s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink