IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care prezintă izomorfism; (despre cristale) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

IZOMÓRF ~ă (~i, ~e) (despre substanțe) Care, având o compoziție chimică diferită față de o substanță, posedă forme cristaline asemănătoare cu aceasta. /<fr. isomorphe
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IZOMÓRF, -Ă adj. Care afectează forma însăși. ♦ (Despre substanțe) Care prezintă izomorfism; (despre cristale) asemănător ca formă; (biol.; despre organisme sau organe) care se aseamănă din punct de vedere morfologic. [Var. isomorf, -ă adj. / < fr. isomorphe].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IZOMÓRF, -Ă adj. 1. care afectează însăși forma. 2. care prezintă izomorfism. (< fr. isomorphe)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. sg. izomórfă, pl. izomórfe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*isomórf, -ă adj. (vgr. ísos, egal, și morphé, formă). Chim. Care se cristalizează egal cu alt corp a căruĭ compozițiune chimică e diferită. – Și izo- (după fr.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*izomér, izomórf, izopód, izoscél, izotér, izotérm, V. iso-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink