IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A IZBUTÍ ~ésc 1. intranz. A avea succes; a reuși. ~ la examen. 2. tranz. A obține după o serie de eforturi; a reuși. ~ să publice materialul. /<sl. izbyti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IZBUTÍ vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru ...) 2. v. prinde. 3. v. reuși.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A izbuti ≠ a eșua
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

izbutí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. izbuteáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

izbutésc v. intr. (vsl. izbyti, a se libera, a scăpa sŭbyti, rut. zbútysĕa, a se realiza. V. izbîndesc, năzbîtie). Izbîndesc, reușesc: a izbuti (să trecĭ) la un examin [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink