IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

IZBĂVITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care izbăvește; salvator. /a (se) izbăvi + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IZBĂVITÓR adj. v. mântuitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IZBĂVITÓR adj. v. salvator.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

izbăvitór s. m., adj. m., pl. izbăvitóri; f. sg. și pl. izbăvitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink