Iúda s. pr. m., g.-d. lui (acestui, unui) Iúda
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ĭúda m., gen. al luĭ. Ziŭa apostoluluĭ Ĭuda fratele Domnuluĭ (la 19 Ĭuniŭ), o sărbătoare băbească căreĭa i se atribue [!] aducerea furtuniĭ și grindiniĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IÚDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IÚDĂ ~e f. Persoană care înșală; om fățarnic, lipsit de sinceritate. /<sl. Ijuda
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IÚDĂ s. v. trădător.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
iúdă (iúde), s. f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîți de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s. f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s. n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliție); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
iúdă s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúde
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) ĭúdă f., pl. e (Iuda, trădătoru luĭ Hristos). Jidan și maĭ antipatic de cît [!] îs Jidaniĭ în general: Iudă spurcată.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) ĭúdă f., pl. e (bg. ĭuda, zînă, furie; litv. júdra, vînt cu vîrtejurĭ, vijălie [!]). Vest. Vînt furios care bate din maĭ multe părțĭ de odată [!]. Copacĭ trîntițĭ de acest vînt (Od. Pseud. 103). Pădure de brazĭ trîntițĭ de vînt (Ml.). V. sodom.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IUDA [iüdə] (supranumit ha-Nasi „Prințul”) (sfârșitul sec. 2-începutul sec. 3), erudit evreu. Șef al sinedriului din Galileea, în timpul stăpânirii romane. S-a folosit de relațiile sale cu împăratul Marc Aureliu pentru a îmbunătăți soarta evreilor. Principalul autor al culegerii de legi „Mișna”.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IUDA [iüdə], ha-Levi (pe numele adevărat Yehuda ben Shemuel ha-Levi) (1075/1085-c. 1140), poet și filozof evreu din Spania. Clasic al literaturii ebraice. Autor de poeme religioase, imnuri, ode („Sionide” – cântate și astăzi în sinagogă). Lucrarea filozofică „Khazar”.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HALEVI YEHUDAN (IUDA) (c. 1075-1141), poet și filozof evreu spaniol. Autor a peste 800 de poeme dedicate poporului evreu. Susține superioritatea iudaismului față de filozofia aristotelică, de creștinism și de islamism („Cartea de argumente și dovezi în apărarea credinței disprețuite”) și relatează convertirea la iudaism a kazarilor din Crimeea („Cartea kazarilor”).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Iuda, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, numit și Iscariotul, singurul apostol din Iudeea, născut la Iscariot (Kariot sau Keriot). Dominat de simțul înavuțirii și fiind convins că Iisus nu e un mesia politic și național, cum ar fi dorit ei, L-a trădat și L-a vândut arhiereilor pe 30 de arginți, numele său devenind sinonim cu „trădător”. Căindu-se după răstignire, a restituit apoi banii și s-a spânzurat, recunoscând că a vândut sânge nevinovat.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
iudă, iude s. f. (intl., înv.) vardist, polițist
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink