IUȚÍRE, iuțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei. – V. iuți.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

IUȚÍRE s. v. accelerare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IUȚÍRE s. v. călire, călit, oțelire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iuțíre s. f., g.-d. art. iuțírii; pl. iuțíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A IUȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să se iuțească. 2) (produse alimentare) A trata cu un condiment iute; a ardeia. /Din iute
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE IUȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre acțiuni, fenomene) A crește în intensitate; a deveni mai iute. Vântul s-a iuțit. 2) (despre oameni) A se mișca mai iute; a deveni mai vioi. 3) (despre unele produse alimentare) A pierde proprietățile pozitive sub influența agenților exteriori, căpătând un gust iute; a se strica; a se altera; a se înăcri. /Din iute
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IUȚÍ vb. 1. v. grăbi. 2. v. înteți. 3. v. accelera. 4. v. ardeia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IUȚÍ vb. v. căli, oțeli.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. iuțeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ĭuțésc (mă) v. refl. (vsl. lĭutiti sen). Mă fac ĭute, mă grăbesc: nu te ĭuți la mers, la lucru. Mă supăr, mă înfuriĭ. Devin ardeĭat: brînza s´a ĭuțit. V. tr. Accelerez: a ĭuți pasu. Fac ardeĭat: a ĭuți cĭorba.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink