IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A IUȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să se iuțească. 2) (produse alimentare) A trata cu un condiment iute; a ardeia. /Din iute
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE IUȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre acțiuni, fenomene) A crește în intensitate; a deveni mai iute. Vântul s-a iuțit. 2) (despre oameni) A se mișca mai iute; a deveni mai vioi. 3) (despre unele produse alimentare) A pierde proprietățile pozitive sub influența agenților exteriori, căpătând un gust iute; a se strica; a se altera; a se înăcri. /Din iute
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IUȚÍ vb. 1. v. grăbi. 2. v. înteți. 3. v. accelera. 4. v. ardeia.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IUȚÍ vb. v. căli, oțeli.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
iuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. iuțeáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IÚTE, iuți, adj. 1. Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează repede, rapid. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IÚTE1 adv. Într-un timp scurt; în (cu) grabă; repede. /<sl. Ijutĕ
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IÚTE2 iuți adj. 1) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește repeziciune; repede; ager; sprinten; vioi. ◊ ~ (sau bun) de picior v. PICIOR. 2) (despre persoane) Care se înfurie sau se irită foarte ușor. 3) Care are gust înțepător, pișcător, de ardei, de piper. 4) (despre mâncăruri și băuturi) Care are miros și gust înțepător; picant. /<sl. Ijutĕ
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IARBĂ-IÚTE s. v. dintele-dracului, răculeț.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IÚTE adj., adv. 1. adj. v. sprinten. 2. adj. focos, sprinten, (pop.) ortoman. (Cal ~.) 3. adj. ager, agil, isteț, repede, sprinten, vioi, (reg.) zburatic. (~în mișcări.) 4. adj. sprinten, vioi, (livr.) alert. (O mișcare ~.) 5. adj. v. rapid. 6. adj. grabnic, grăbit, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 7. adv. grabnic, rapid, repede, tare. (Alerga când mai ~, când mai încet.) 8. adv. v. imediat. 9. adv. v. curând. 10. adj., adv. v. des. 11. adj. v. violent. 12. adj. v. impetuos. 13. adj. v. picant. 14. adj. înțepător, picant, piperat, pișcător, usturător. (Gust ~ al unei mâncări.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
URZICĂ IÚTE s. v. urzică mică.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Iute ≠ agale, domol, greoi, încet, lent, lin, molatic, molâu
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
iútele s.n. (reg.) numele unui dans țărănesc.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
iúte adj. – 1. Picant, cu gust înțepător. – 2. Puternic, tare. – 3. Violent, coleric, furios, impetuos. – 4. Dibaci, descurcăreț, agil. – 5. Care acționează repede, prompt. – 6. Care aleargă repede. – Megl. l’ut. Sl. ljutŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 356; Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 93; DAR), cf. bg., sb. ljut, pol. luto, rus. ljutĭ, cu sensurile similare rom. – Der. iutac, adj. (rapid, descurcăreț); iuțar, s. m. (ciupercă, Lactarius piperatus); iuți, vb. (a deveni picant sau înțepător; a irita; a accelera, a grăbi; refl., a se înfuria); iuțeală, s. f. (gust picant; rapiditate; viteză; violență); iuțime, s. f. (gust picant, rapiditate).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
iúte adj. m., f. iúte; pl. m. și f. iúți
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ĭúte adj. (vsl. lĭutŭ, ĭute, violent, vehement; bg. lĭut, ĭute; rus. lĭútyĭ, crud, feroce). Răpede [!], accelerat: mers ĭute. Care lucrează orĭ fuge răpede, vioĭ: om, cal ĭute. Violent, irascibil, care se supără ușor: om ĭute. Ardeĭat, care pișcă limba: ardeĭ ĭuțĭ. Adv. Cu ĭuțeală: a lucra, a fugi ĭute.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ĭuțésc (mă) v. refl. (vsl. lĭutiti sen). Mă fac ĭute, mă grăbesc: nu te ĭuți la mers, la lucru. Mă supăr, mă înfuriĭ. Devin ardeĭat: brînza s´a ĭuțit. V. tr. Accelerez: a ĭuți pasu. Fac ardeĭat: a ĭuți cĭorba.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a fi iute ca argintul expr. (d. oameni) a fi plin de energie.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
focul lui ardei (iute) expr. 1. iubire. 2. afacere pe picior mare, riscantă prin natura sa ilicită.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink