ITINERÁR, itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ITINERÁR ~e n. 1) Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de un vehicul sau de o persoană); rută; traseu; drum. 2) Orar al circulației vehiculelor de transport în comun. /<fr. itinéraire, lat. itinerarius
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ITINERÁR s.n. Drumul pe care se desfășoară o călătorie. ♦ Planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. [Cf. fr. itinéraire, lat. itinerarium < iter – drum].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ITINERÁR s. n. 1. traseu pe care se desfășoară o călătorie; parcurs. 2. planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. (< fr. itinéraire, lat. itinerarium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ITINERÁR s. 1. v. rută. 2. v. linie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

itinerár s. n., pl. itineráre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

itinerár s. n., pl. itinerare (itinerárii)
Sursa: DMLR (1981) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

*itinerár, -ă adj. (lat. itinerarius). Relativ la drumurĭ, la căĭ: măsurĭ itinerare. Itinerár n., pl. e, și itinerariŭ n. (lat. itinerarium). Indicațiunea unuĭ drum, planu uneĭ călătoriĭ. Carte care cuprinde acest plan saŭ descrie o călătorie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink