ITALIÁN, -Ă, italieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Italiei sau este originară din Italia. 2. Adj. Care aparține Italiei sau populației ei, privitor la Italia sau la populația ei; italienesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba italiană. [Pr.: -li-an] – Din it. italiano.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ITALIÁN1 ~ánă (~éni, ~éne) Care aparține Italiei sau populației ei; din Italia. [Sil. -li-an] /<it. italiano
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ITALIÁN2 ~éni m. Persoană care face parte din populația de bază a Italiei sau este originară din Italia. [Sil. -li-an] /<it. italiano
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ITALIÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Italia. II. adj. care aparține Italiei sau italienilor. ♦ artă ~ă = artă dezvoltată pe teritoriul Italiei, pe baza tradiției atât a artei romane, cât și a celei paleocreștine și bizantine. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită de italieni. (< it. italiano)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ITALIÁN s., adj. 1. s. (fam.) macaronar. 2. adj. italienesc. (Marfă ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
italián (italiánă), adj. – 1. Care face parte din populația de bază a Italiei. – 2. Care aparține Italiei. – Var. (pop.) italian, (înv.) ital. It. italiano, și inainte (sec. XVII) din lat. italus. – Der. italian, s. m.; italiancă, s. f.; italienesc, adj. (italian); italienește, adv. (în limba italiană); (i)talienie, s. f. (înv., limba italiană); italienism, s. n.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
italián s. m., adj. m. (sil. -li-an), pl. italiéni (sil. -li-eni); f. sg. italiánă, pl. italiéne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*italián, -că s., pl. ienĭ, ience. Locuitor din Italia. Adj. -ian, -iană, pl. ienĭ, iene (rar iane): limba italiană. – Pop. Talian (sîrb. Talijan, turc. Talian, alb. Talĭan, ung. Talián d. ven. Taliano, sic. Talianu). – În cronicĭ și Ital (ngr. Italós). V. broscar.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ITALIÁNĂ f. mai ales art. Limba italienilor. /<it. italiano
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ITALIÁNĂ s. italiancă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
italiánă (limba) s. f. (sil. -li-a-), g.-d. art. italiénei (sil. -li-e-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AGENZIA NATIONALE STAMPA ASSOCIATA [agenția naționale] v. ANSA.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RĂZBOAIELE ITALIENE (1494-1559), denumire a războaielor purtate între Franța, pe de o parte, și Spania și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, pe de altă parte, pentru supremație în Pen. Italică, iar apoi în V Europei. Conflictul a avut loc mai multe perioade, în care succesele au alternat de o parte și de alta. Terminat prin Pacea de la Cateau-Cambrésis (1559), care a marcat instaurarea hegemoniei spaniole în V Europei.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink