ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) Care manifestă agerime a minții și deșteptăciune. /<sl. istici
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ISTÉȚ adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent. 3. v. sprinten.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Isteț ≠ bleg, greoi, neghiob, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, molâu, molatic, mărginit, nătâng, năuc
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

istéț (isteáță), adj. – Ager la minte, deștept, iscusit, priceput. Sl. istĭcĭ „inculpat”, cf. bg. istec „reclamant”, rus. istec „creditor” (Tiktin; DAR; Pușcariu, Lr., 358); pentru evoluția semantică, cf. hoț. Der. din sl. istŭ „sigur” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 271; Cihac, II, 151), pare mai puțin probabilă. – Der. isteție (var. istețime, înv., istețeală, isteciume), s. f. (iscusință, agerime); isteți, vb. (a deveni isteț).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

istéț adj. m., pl. istéți; f. sg. isteáță, pl. istéțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

istéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (vsl. istĭcŭ, „făptaș, vinovat”; bg. istec, „reclamant”, cu înț. vsl. lĭstĭcŭ, bg. lŭstec, „viclean”). Deștept, priceput, sagace. Adv. În mod isteț.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink