ISCHIUZÁR, -Ă, ischiuzari, -e, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) dibaci, șiret, șmecher, iscusit. [Var.: ișchiuzár, -ă adj., s. m. și f.] – Din tc. isgüzar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ischiuzár (ischiuzári), adj. – Viclean, șiret. – Var. ișchiuzar. Tc. ișgüzar (Șeineanu, II, 228). – Der. ișchiuzarlîc, s. n. (viclenie, ingeniozitate), din tc. ișgüzarlik.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ischiuzár adj. m., s. m. (sil. -chiu-), pl. ischiuzári; f. sg. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ischĭuzár și ișchĭuzár m. (turc. išgüzar, capabil, inteligent, d. iš, lucru, și pers. güzar, care execută). Vechĭ. Isteț, priceput, dibacĭ, șiret, pișicher. – Și ĭus- și ĭuș-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ișchĭuzár, V. ischĭuzar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink