IRMÓS, irmoase, s. n. Primul vers sau prima strofă dintr-o cântare bisericească. – Din sl. irmosŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IRMÓS ~oáse n. arh. Început al unei cântări bisericești. /<sl. irmosu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
irmós (irmoáse), s. n. – Antifon, versul inițial din oricare imn bisericesc. Gr. εἰρμός, în parte prin intermediul sl. irmosu. Sec. XVIII. – Der. irmologhion, s. n. (referitor la imn), din gr. εἰρμολόγιον.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
irmós s. n., pl. irmoáse
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
irmós n., pl. oase (ngr. irmós, vgr. eirmós, serie, rînduĭală, irmos; vsl. rus. irmósŭ). Vers biblic pus în fruntea unuĭ tropar și după a căruĭ melodie se cîntă versurile următoare.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
irmos (Biz.) (‹ gr. εἱρμός [eirmos], „legătură, urmare, înlănțuire”), prima strofă sau tropar* din poemul condac* sau din fruntea fiecărei ode (3) a canonului (2). I. este alcătuit, la unii autori, din 3-13 versuri iar la alții din 20-30. Potrivit legii izosilabei i. și troparele au riguros același număr de silabe, iar potrivit aceleia a homotoniei, troparele reproduc toate accentele (III, 1) ritmice ale i., servind ca punct de plecare acrostihului*, determină forma tuturor strofelor, asigurând unitatea poemului (canonului). Până astăzi, odele poartă în fruntea lor uneori i. întreg; alteori numai primele cuvinte, pentru a indica melodia pe care se vor cânta troparele odei respective. I. canonului de la utrenia* sărbătorilor mari se numesc catavasii*. V.: automelă; prosomie. Ant.: idiomelă, automelă.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink