INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A INTUÍ ~iésc tranz. (esența lucrurilor sau fenomenelor) A înțelege prin intuiție. /Din intuiție
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTUÍ vb. IV. tr. A înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. [P.i. -iesc, conj. -iască, ger. -ind. / < intuiție].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTUÍ vb. tr. a înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. (< it. intuire, lat. intueri)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTUÍ vb. 1. a ghici, a întrevedea, a întrezări, a prevedea, a sesiza, (fig.) a mirosi, a pătrunde. (A ~ desfășurarea evenimentelor.) 2. v. presimți, a simți, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întâmple.) 3. v. sesiza.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTUIRE VÍE s. v. intuiție.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

intuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. intuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink