INTUÍȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTUÍȚIE ~i f. 1) Formă de cunoaștere imediată a adevărului pe baza experienței și a cunoștințelor achiziționate anterior, fără raționamente logice preliminare. 2) Sentiment inconștient de prezicere a celor ce urmează să se întâmple; instinct. [G.-D. intuiției; Sil. -tu-i-ți-e] /<fr. intuition, lat. intuitio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTUÍȚIE s.f. Capacitatea gândirii de a descoperi nemijlocit și imediat adevărul pe baza experienței și a cunoștințelor dobândite anterior, fără raționamente logice preliminare. [Gen. -iei, var. intuițiune s.f. / cf. fr. intuition, lat.t. intuitio – contemplare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTUÍȚIE s. f. 1. capacitate a gândirii de a descoperi nemijlocit și imediat adevărul pe baza experienței și a cunoștințelor dobândite anterior, fără raționamente logice preliminare. 2. metodă didactică de predare și însușire a cunoștințelor pornind de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. ◊ pătrunderea instinctivă în esența unui lucru; descoperire bruscă, revelatorie a unui adevăr, a soluției unei probleme. ◊ inspirație, presentiment. (< fr. intuition, lat. intuitio, it. intuizione)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTUÍȚIE s. (PSIH.) contemplare vie, intuire vie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

intuíție s. f. (sil. -ți-e), art. intuíția (sil. -ți-a), g.-d. art. intuíției; pl. intuíții, art. intuíțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*intuițiúne f. (lat. in-tuitio, -ónis). Cunoașterea clară, dreaptă și imediată a lucrurilor care se pot înțelege fără raționament: conștiința morală e intuițiunea bineluĭ. Înțelegerea răpede [!] a lucrurilor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink