INTONAȚIÚNE s. f. v. intonație.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTONAȚIÚNE s.f. v. intonație.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*intonațiúne f. (d. lat. intonare, a intona). Modu de a intona cu vocea saŭ cu un instrument. Tonu pe care ți-l ĭeĭ cînd vorbeștĭ orĭ citeștĭ cu voce: a-țĭ varia intonațiunile. – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTONÁȚIE, intonații, s. f. 1. (Muz.) Emitere (corectă) a înălțimii unui sunet. 2. Variație de înălțime a vocii în timpul vorbirii, interpretării unui text etc.; inflexiune, ton, accent. [Var.: (rar) intonațiúne s. f.] – Din fr. intonation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTONÁȚIE ~i f. 1) Grad de modulare a vocii în timpul vorbirii; ton. 2) Mod de emitere a sunetelor unei melodii. [G.-D. intonației] /<fr. intonation, it. intonazione
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. intonațiune (după def. din DEX și DN) - LauraGellner

INTONÁȚIE s.f. 1. Modulația vocii în timpul vorbirii. 2. (Muz.) Manieră de a intona un sunet cu vocea sau cu un instrument. ♦ Faptul de a începe cântarea unei bucăți vocale. [Gen. -iei, var. intonațiune s.f. / cf. it. intonazione, fr. intonation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTONÁȚIE s. 1. v. inflexiune. 2. v. ton.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. intonațiune (după def. din DEX și DN) - LauraGellner

intonáție s. f. (sil. -ți-e), art. intonáția (sil. -ți-a), g.-d. art. intonáției; pl. intonáții, art. intonáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. intonațiune (după def. din DEX și DN) - LauraGellner