INTERPELÁȚIE, interpelații, s. f. (Rar). Interpelare. [Var.: interpelațiúne s. f.] – Din fr. interpellation, lat. interpellatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERPELÁȚIE s.f. Interpelare. [Gen. -iei, var. interpelațiune s.f. / cf. fr. interpellation, lat. interpellatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERPELÁȚIE s. f. interpelare. (< fr. interpellation, lat. interpellatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERPELÁȚIE s. v. interpelare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. interpelațiune (după def. din DEX și DN) - LauraGellner

interpeláție s. f. (sil. -ți-e), art. interpeláția (sil. -ți-a), g.-d. art. interpeláției; pl. interpeláții, art. interpeláțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. interpelațiune (după def. din DEX și DN) - LauraGellner

*interpelațiúne f. (lat. interpellátio, -ónis). Acțiunea de a interpela. Acțiunea pin [!] care un deputat orĭ senator cere în parlament explicațiunĭ unuĭ ministru. Jur. Somațiune unuĭ martur [!] saŭ uneĭa din părțĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink