INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERMITÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter intermitent. 2) Oprire de scurtă durată în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces; lipsă de continuitate; întrerupere; pauză; discontinuitate. /<fr. intermittence, it. intermittenza
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERMITÉNȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este intermitent; întrerupere, lipsă de continuitate. [Cf. fr. intermittence, it. intermittenza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERMITÉNȚĂ s. f. caracter intermitent; întrerupere; discontinuitate. (< fr. intermittence)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERMITÉNȚĂ s. discontinuitate. (~ unui proces.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

intermiténță s. f., g.-d. art. intermiténței; pl. intermiténțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*intermiténță f., pl. e (d. intermitent). Caracteru de a fi intermitent: intermitența pulsuluĭ. Intervalu dintre doŭă acțiunĭ: intermitențele uneĭ boale [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink