INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (jur.) cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. (< fr. interlocutoire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

*interlocutóriŭ, -ie adj. (d. interlocuțiune, ca executoriŭ d. execuțiune). Jur. Care, în ainte [!] de a hotărî ceva în privința fonduluĭ, rînduĭește o cercetare, o instrucțiune prealabilă. S. n. Deciziune dată în acest mod.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink