INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INTERLOCUȚIÚNE ~i f. jur. Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală într-un proces. /<fr. interlocution
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INTERLOCUȚIÚNE s.f. Convorbire. ♦ Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var. interlocuție s.f. / < fr. interlocution, cf. lat. inter – între, loquor – a vorbi].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INTERLOCUȚIÚNE s. f. 1. convorbire. 2. (jur.) hotărâre care precedă sentința finală a unui proces. (< fr. interlocution)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
interlocuțiúne s. f., pl. interlocuțiúni
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*interlocuțiúne f. (lat. inter-locutio, -ónis. V. locuțiune). Conversațiune, dialog. Jur. Judecată pin [!] care se pronunță un interlocutoriŭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink