INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ ~e f. 1) Facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; agerime a minții; deșteptăciune. 2) Persoană inteligentă. /<lat. intelligentia, fr. intelligence, germ. Intelligenz
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ s.f. Înțelegere profundă, ușoară a unor lucruri mai ales din domeniul culturii și al științei; facultatea de a înțelege, de a pricepe fenomenele, lucrurile etc.; deșteptăciune; înțelegere. [< lat. intelligentia, cf. fr. intelligence].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ s. f. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune. ◊ om inteligent. ♦ ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. (< fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ s. 1. deșteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager și o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, deșteptăciune, dibăcie, iscusință, istețime, îndemânare, pricepere. (~ unei persoane.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTELIGÉNȚĂ s. v. intelectualitate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

inteligénță s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*inteligénță f., pl. e (lat. intelligentia). Pricepere, deșteptăcĭune, înțelegere, facultatea de a înțelege: inteligența îl distinge lămurit pe om de animale. Facultatea de a înțelege: a avea o inteligență vie. Pricepere adîncă, practică: a avea inteligența afacerilor. Ființă inteligentă: acest om e o inteligență distinsă. – Trans. Barb. (după germ.) „intelectualitate, clasa cultă”.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink