INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INSULTÁT adj. v. jignit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A INSULTÁ insúlt tranz. (persoane) A trata cu insulte; a înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a ofensa. /<fr. insulter, lat. insultare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSULTÁ vb. I. tr. A aduce (cuiva) o insultă; a jigni. [P.i. insúlt, 3,6 -tă. / < fr. insulter, cf. lat. insultare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INSULTÁ vb. tr. a aduce (cuiva) o insultă; (fig.) a brava cu insolență. (< fr. insulter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INSULTÁ vb. v. jigni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

insultá vb., ind. prez. 1 sg. insúlt, 3 sg. și pl. insúltă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*insúlt, a -á v. tr. (lat. in-sultare, d. saltare, a sălta. V. exult, re-zult). Ultragiez, spun cuĭva cuvinte injurioase. Fig. Fam. Acest orator insultă auzu oamenilor, vorbește foarte prost.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink