INSUBORDONÁRE, insubordonări, s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. – In1-+subordonare (probabil după fr. insubordination).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSUBORDONÁRE ~ări f. Refuz de a se supune ordinelor celor superiori; nesupunere; neascultare. /in- + subordonare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSUBORDONÁRE s.f. (Rar) Nesupunere la ordine; neascultare; indisciplină. [Cf. fr. insubordination].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSUBORDONÁRE s. f. nesupunere la ordine; neascultare; indisciplină. (după fr. insubordination)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSUBORDONÁRE s. v. indisciplină, neascultare, nedisciplină, nesupunere.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
insubordonáre s. f. (sil. mf. -sub-) subordonare
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*insubordinațiúne [!] f. (in- și subordinațiune). Lipsă de subordinațiune, nesupunere: spirit de insubordinațiune. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink