INSTRUMENTÁRE s. f. 1. acțiunea de a instrumenta. 2. (inform.) inserare de instrucțiuni adiționale într-un program de testat, în scopul evaluării unor atribute ale acestuia. (< instrumenta)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁRE s. v. anchetare, anchetă, cercetare, instruire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
instrumentáre s. f., g.-d. art. instrumentării
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. – Instrument + suf. -ar.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A INSTRUMENTÁ ~éz 1. tranz. 1) (piese muzicale) A aranja pe grupuri de instrumente, pentru a putea fi executat de orchestră; a orchestra. 2) (unelte, piese) A scoate cu ajutorul unor dispozitive speciale dintr-o mină sau dintr-o sondă. 2. intranz. A elabora contracte, procese-verbale și alte acte publice. /<fr. instrumenter
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁR ~e n. Totalitate a instrumentelor necesare unei activități. /instrumentar
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁ vb. I. 1. intr. A întocmi contracte, procese-verbale și alte acte publice. 2. tr. (Rar) A aranja o bucată muzicală pe grupuri de instrumente. 3. A face instrumentația (2) unei piese rămase într-un puț de petrol. [< fr. instrumenter].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁR s.n. Totalitatea instrumentelor folosite într-o anumită activitate. [Cf. fr. instrumentaire].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁ vb. I. intr. a întocmi contracte, procese-verbale și alte acte publice. II. tr. 1. a aranja o bucată muzicală pe grupuri de instrumente. 2. a efectua o instrumentație (1). 3. a manipula. (< fr. instrumenter)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁR s. n. totalitatea instrumentelor într-o anumită activitate. (< fr. instrumentaire)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁ vb. v. orchestra.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁ vb. v. ancheta, cerceta, instrui.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRUMENTÁR s. utilaj. (~ al unui laborator.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
instrumentá vb., ind. prez. 1 sg. instrumentéz, 3 sg. și pl. instrumenteáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
instrumentár s. n., pl. instrumentáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*instrumentár, -ă adj. (d. instrument: fr. -entaire). Jur. Martur [!] instrumentar, acela care asistă cînd un funcționar public validează un act pentru a căruĭ validitate e necesară prezența marturilor. S. n., pl. e. Totalitatea instrumentelor (uneltelor, sculelor) unuĭ meseriaș, unuĭ plugar ș. a. V. inventar și utilaj.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*instrumentațiúne f. (d. instrumentez; fr. -entation). Modu cum e dispusă partea instrumentală a uneĭ bucățĭ muzicale, orhestrațiune. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*instrumentéz v. tr. (d. instrument; fr. -enter). Jur. Fac contracte, procese-verbale și alte acte publice. Muz. Orhestrez.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
instrumentáre s.f. (jur.) Alcătuire a documentelor necesare pentru declanșarea unei acțiuni juridice ◊ „Instrumentarea unor [...] dosare” FR 4/91 p. 9; v. și Ad. 24 VII 91 p. 5 (I. Preda în LR 10/92 p. 586)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
instrumentá vb. I A manipula ◊ „Universitatea nu s-a lăsat instrumentată pentru a genera conflicte interetnice.” ◊ „22” 35/95 p. 5 (din [a face un] instrument [din]; DN, DEX, DN3 – alt sens)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink