INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. – Instrument + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTRUMENTÁR ~e n. Totalitate a instrumentelor necesare unei activități. /instrumentar
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTRUMENTÁR s.n. Totalitatea instrumentelor folosite într-o anumită activitate. [Cf. fr. instrumentaire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTRUMENTÁR s. n. totalitatea instrumentelor într-o anumită activitate. (< fr. instrumentaire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTRUMENTÁR s. utilaj. (~ al unui laborator.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

instrumentár s. n., pl. instrumentáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*instrumentár, -ă adj. (d. instrument: fr. -entaire). Jur. Martur [!] instrumentar, acela care asistă cînd un funcționar public validează un act pentru a căruĭ validitate e necesară prezența marturilor. S. n., pl. e. Totalitatea instrumentelor (uneltelor, sculelor) unuĭ meseriaș, unuĭ plugar ș. a. V. inventar și utilaj.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink