INSTRUCȚIÚNE, instrucțiuni, s. f. 1. Indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. Instrucție (1). 3. (La pl.) Îndrumări date de către conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau broșura care cuprinde aceste îndrumări. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTRUCȚIÚNE ~i f. 1) mai ales la pl. Lămurire (orală sau scrisă) dată cuiva pentru a ști cum să procedeze în vederea realizării unei acțiuni sau misiuni speciale. 2) Text scris privind aplicarea în practică a unor îndrumări sau întreținerea unui obiect. [Sil. in-struc-ți-u-] /<fr. instruction
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTRUCȚIÚNE s.f. 1. (La pl.) Lămuriri, explicații, dispoziții date cuiva pentru a ști cum să procedeze.. 2. Unitate sintactică a programului unui calculator, conținând informația (2) [în DN] și indicând operația de efectuat. [Pron. -ți-u-. / < fr. instruction].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTRUCȚIÚNE s. f. 1. indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. unitate sintactică a programului unui calculator, conținând informația (2) și indicând operația de efectuat. (< fr. instruction, lat. instructio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTRUCȚIÚNE s. 1. v. directivă. 2. (la pl.) explicație, indicație, îndrumare, lămurire. (~i pentru folosirea unui medicament.) 3. (la pl.) v. aviz.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

instrucțiúne (indicație) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. instrucțiúnii; pl. instrucțiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*instrucțiúne f. (lat. in-strúctio, -ónis. V. con- și di-strucțiune). Acțiunea de a instrui. Învățătură, învățămînt, cultură a inteligențeĭ (în școală saŭ în armată). Știință, noțiunĭ cîștigate (însușite): a avea o instrucțiune solidă. Lecțiune, precept, învățămînt: istoria e plină de instrucțiune. Cercetare, acte și formalitățĭ necesare ca să se judece un proces: instrucțiune judiciară. Ministru instrucțiuniĭ publice și private, ministru școalelor statuluĭ și al celor particulare (al educațiuniĭ naționale). Judecător de instrucțiune. V. judecător. A face instrucțiune cu soldațiĭ, cu eleviĭ, a-ĭ învăța mînuirea armelor. Pl. Ordine precise, informațiunĭ: acest ambasador urmează instrucțiunile guvernuluĭ luĭ. – Și -úcție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink