INSTRÚCȚIE s. f. 1. Ansamblu de cunoștințe, priceperi și deprinderi, predate cuiva sau căpătate de cineva, prin care se urmărește însușirea unei culturi generale și a unei specializări profesionale; învățătură; învățământ; instrucțiune (2). 2. Pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ◊ Judecător de instrucție = (în unele țări) magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRÚCȚIE ~i f. 1) Proces de predare a cunoștințelor și deprinderilor într-o instituție de învățământ; instruire. 2) Activitate de pregătire teoretică și practică a militarilor. 3) jur. Activitate de cercetare prealabilă și de adunare a probelor în vederea unui proces penal. ◊ Judecător de ~ magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. [G.-D. instrucției; Sil. in-struc-ți-e] /<fr. instruction, lat. instructio, ~onis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRÚCȚIE s.f. 1. Învățătură, știință căpătată în școli prin învățare, prin studiu organizat; instruire. 2. Pregătire practică a militarilor, totalitatea exercițiilor militare practice făcute în vederea deprinderii mânuirii armelor. 3. (Jur.) Fază procedurală în desfășurarea proceselor constând în adunarea și cercetarea probelor. [Gen. -iei. / cf. fr. instruction, rus. instrukțiia, lat. instructio].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRÚCȚIE s. f. 1. ansamblu de cunoștințe predate sau căpătate prin studiu organizat; învățătură, învățământ. 2. pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. (jur.) fază procedurală în desfășurarea proceselor constând în adunarea și cercetarea probelor. ♦ judecător de ~ = (în unele țări) magistrat care cercetează cauzele penale. (< fr. instruction, lat. instructio)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INSTRÚCȚIE s. 1. v. învățământ. 2. v. învățătură. 3. (MIL.) (înv. și pop.) mustră, muștruluială, (înv.) ocenie, șmotru. (~ recruților.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
instrúcție (instruire școlară, militară, judiciară) s. f. (sil. -ți-e), art. instrúcția (sil. -ți-a), g.-d. art. instrúcției; pl. instrúcții
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*instrucțiúne f. (lat. in-strúctio, -ónis. V. con- și di-strucțiune). Acțiunea de a instrui. Învățătură, învățămînt, cultură a inteligențeĭ (în școală saŭ în armată). Știință, noțiunĭ cîștigate (însușite): a avea o instrucțiune solidă. Lecțiune, precept, învățămînt: istoria e plină de instrucțiune. Cercetare, acte și formalitățĭ necesare ca să se judece un proces: instrucțiune judiciară. Ministru instrucțiuniĭ publice și private, ministru școalelor statuluĭ și al celor particulare (al educațiuniĭ naționale). Judecător de instrucțiune. V. judecător. A face instrucțiune cu soldațiĭ, cu eleviĭ, a-ĭ învăța mînuirea armelor. Pl. Ordine precise, informațiunĭ: acest ambasador urmează instrucțiunile guvernuluĭ luĭ. – Și -úcție.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
instrúcție, s. f. sg. (intl.) bătaie încasată la secția de poliție.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink