INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș). – Din fr. instituteur, lat. institutor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTITUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (În trecut) 1. Grad în învățământul elementar, superior învățătorului, dat mai ales celor care predau la oraș. 2. Persoană care se ocupa de instruirea unui copil. [Cf. fr. instituteur].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTITUTÓR, -OÁRE s. m. f. (în trecut) învățător (la oraș). (< fr. instituteur, lat. institutor)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTITUTÓR s. dascăl, (peior.) belfer.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

institutór s. m., pl. institutóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*institutór, -oáre s. (lat. institútor, -óris, d. institúere, a instrui). Care institue [!], fundator [!]. Profesor de școală primară urbană. (În Francia, acest termin [!] se întrebuințează de pe la 1789 înlocuind pe maître d´école, cum se zicea în ainte [!]).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INSTITUTOÁRE s. (pop. și fam.) dăscăliță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

institutoáre s. f., g.-d. art. institutoárei; pl. institutoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink