INSPIRÁRE, inspirări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira și rezultatul ei. – V. inspira.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INSPIRÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira. [< inspira].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

inspiráre s. f., g.-d. art. inspirării; pl. inspirări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A face să se nască în conștiința cuiva un gând, un sentiment, o hotărâre; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice; a insufla (2). 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A-și găsi un izvor de inspirație (2) în...; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A INSPIRÁ inspír tranz. 1) (aer) A trage în plămâni în procesul respirației; a inhala; a aspira. 2) (gânduri, sentimente, idei etc.) A face să apară în minte; a insufla. [Sil. in-spi-] /<fr. inspirer, lat. inspirare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE INSPIRÁ mă inspír intranz. A împrumuta gânduri, idei, mijloace de expresie, elemente, folosindu-le în procesul de elaborare a unei opere; a lua în calitate de izvor de inspirație. [Sil. in-spi-] /<fr. inspirer, lat. inspirare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSPIRÁ vb. I. 1. tr. A trage aer în plămâni. 2. tr. (Fig.) A face să se nască, să pătrundă în mintea, în sufletul cuiva (un sentiment, o idee etc.); a sugera. 3. refl. A lua anumite idei, informații etc. dintr-un anumit loc. [P.i. inspír. / < fr. inspirer, it., lat. inspirare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INSPIRÁ vb. I. tr. 1. a trage aer în plămâni. 2. (fig.) a stârni, a provoca în mintea, în sufletul cuiva un sentiment, o idee etc.; a sugera, a însufleți. II. refl. a lua anumite idei, informații etc. dintr-o anumită sursă. (< fr. /s'/inspirer, lat. inspirare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INSPIRÁ vb. a aspira, a trage. (~ cu nesaț aerul în piept.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INSPIRÁ vb. v. sugera.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

inspirá vb., ind. prez. 1 sg. inspír, 3 sg. și pl. inspíră
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*inspír, a -á v. tr. (lat. in-spiro, -áre. V. a-spir, suspin). Suflu ca să intre în pept [!]: a inspira aer în peptu unuĭ om scăpat de la înec. Fig. Însuflu. Fac să se nască un sentiment, o cugetare, un plan: a inspira copiilor ĭubirea de muncă, de adevăr, de patrie. Entusiazmez [!]: călătoriile mă inspiră. V. refl. Îmĭ ĭaŭ ideĭ: poetu se inspiră din singurătate.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*inspirațiúne f. (lat. inspirátio, -ónis). Intrarea aeruluĭ în plămînĭ. Fig. Sfat, sugestiune: a lucra pin [!] inspirațiunea cuĭva. Starea sufletuluĭ aflat supt [!] influența directă a uneĭ puterĭ supranaturale: inspirațiune profetică. Entusiazm [!] creator, dezlegarea imediată a uneĭ probleme mult timp cugetate: poet plin de inspirațiune. Lucru inspirat: inspirațiunile genĭuluĭ. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink