INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INFRACȚIÚNE ~i f. Violare a unei legi, care merită a fi sancționată prin pedeapsă penală; faptă care prezintă pericol social. [G.-D. infracțiunii; Sil. in-frac-ți-u-] /<fr. infraction, lat. infractio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFRACȚIÚNE s.f. (Jur.) 1. Violare a unor legi penale. 2. Abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. infraction, lat. infractio – spargere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INFRACȚIÚNE s. f. 1. încălcare cu vinovăție a unei legi penale. 2. abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. (< fr. infraction, lat. infractio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INFRACȚIÚNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

infracțiúne s. f., pl. infracțiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*infracțiúne f. (lat. infráctio, -ónis, d. infríngere, -fractum, a înfrînge). Înfrîngerea uneĭ legĭ, unuĭ ordin, tractat ș. a.: infracțiunile regulamentelor polițiiĭ se numesc „contravențiunĭ”.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink