INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. inmmitas, -ans.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INFIRMITÁTE ~ăți f. 1) Stare de infirm. 2) Defect fizic; beteșug. /<fr. infirmité, lat. infirmitas, ~atis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFIRMITÁTE s.f. Stare a celui infirm; defect fizic, schilozenie, beteșug; neputință. ♦ (Fig.) Slăbiciune, imperfecțiune. [Cf. fr. infirmité, lat. infirmitas].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INFIRMITÁTE s. f. 1. stare a celui infirm; lipsă parțială sau totală a unui organ sau a unei funcții. 2. (fig.) slăbiciune, imperfecțiune. (< fr. infirmité, lat. infirmitas)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INFIRMITÁTE s. invaliditate, (rar) anormalitate, schilodenie, (pop.) beteșug, meteahnă, (înv. și reg.) neputință, (reg.) betegie, betejeală.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmității; pl. infirmități
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*infirmitáte f., pl. ățĭ (lat. infirmitas, -átis). Slăbicĭune, stare bolnăvicĭoasă. Boală saŭ beteșug, lipsa unuĭ membru saŭ organ al corpuluĭ: surzenia e o infirmitate. Fig. Imperfecțiune, stare inferioară: infirmitatea oamenilor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink