INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2 S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din. infinitus, fr. infini.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
raduraduku
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INFINÍT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu are nici o limită; fără capăt; nelimitat; nesfârșit; nemărginit. 2) Care nu are sfârșit; fără sfârșit; etern. 3) Care este considerabil (sub aspectul mărimii, intensității, duratei, numărului etc.); nelimitat. /<lat. infinitus, fr. infini
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INFINÍT2 ~uri n. 1) Însușire fundamentală a materiei de a fi nelimitată în timp și în spațiu și inepuizabilă pentru cunoaștere; mărime abstractă care nu are sau pare să nu aibă nici început, nici sfârșit. ◊ La ~ la nesfârșit; întruna. 2) mat. Mărime variabilă care poate exprima valori mai mari decât orice mărime dată. /<lat. infinitus, fr. infini
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INFINÍT, -Ă adj. Care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. // s.n. (Fil.) Ceea ce nu are limită în spațiu sau în timp. // s.m. (Mat.) Mărime superioară oricărei mărimi date. [Cf. lat. infinitus, fr. infini].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INFINÍT, -Ă I. adj. care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. II. s. n. (fil.) însușirea materiei de a fi nelimitată și inepuizabilă în spațiu și timp. III. s. m. (mat.) mărime care nu este finită. (< lat. infinitus, fr. infini)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INFINÍT adj., s. 1. adj. v. imens. 2. s. enormitate, imensitate, necuprins, v. nemărginire. 3. adj. v. extraordinar. 4. adj. v. nemărginit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Infinit ≠ finit, limitat, mărginit
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
infinít adj. m., pl. infiníți; f. sg. infinítă, pl. infiníte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
infinít (mat.) s. m., pl. infiníți
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
infinít (categoria filozofică) s. n., pl. infiníturi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*infinít, -ă adj. (lat. in-finitus. V. finesc). Care n´are fine, nesfîrșit: un supliciŭ infinit. Fără limite, nemărginit: universu e infinit. Foarte mare: bunătate, întristare infinită. S. n., pl. urĭ. Ceĭa ce n´are hotare, infinitate: admitem infinitu fără să-l putem înțelege. La infinit, în mod infinit: o linie care se prelungește la infinit. Adv. În mod infinit: m´am bucurat infinit (saŭ infinit de mult).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink