INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de raduraduku | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÍM ~ă (~i, ~e) Care este foarte mic; extrem de mic; minim; minuscul; infinitezimal. Număr ~. /<fr. infime, lat. infimus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÍM, -Ă adj. Extrem de mic; minuscul; neînsemnat. [< fr. infime, cf. lat. infimus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÍM/ÍNFIM, -Ă adj. extrem de mic; minuscul; neînsemnat. (< fr. infime, lat. infimus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INFÍM adj. microscopic, minuscul, (livr.) infinitezimal. (Cantitate ~; de proporții ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Infim ≠ enorm
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

infím/ínfim adj. m., pl. infími/ínfimi; f. sg. infímă/ínfimă, pl. infíme/ínfime
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*ínfim, -ă adj. (lat. infimus, superlativu d. inferus, cel de jos. V. inferior). Cel maĭ de jos, cel maĭ mic în grad: rangurile infime ale societățiĭ. O infimă minoritate, o grupă de oamenĭ foarte mică față de una mult maĭ mare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink