INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIVIZIÚNE ~i f. Stare a unui bun material asupra căruia au dreptul mai multe persoane, fără a fi determinată cota-parte a fiecăreia dintre ele. [G.-D. indiviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. indivision
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIVIZIÚNE s.f. (Jur.) Drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material; situația acestor persoane. [Pron. -zi-u-, var. (rar) indivizie s.f. / cf. fr. indivision].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIVIZIÚNE s. f. (jur.) drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material. (< fr. indivision)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

indiviziúne s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. indiviziúnii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*indiviziúne f. (d. diviziune; fr. -ision). Starea lucrurilor indivize. Starea persoanelor care posedă lucrurĭ indivize: nimenĭ nu e ținut să rămîĭe în indiviziune.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink