INCRIMINÁȚIE, incriminații, s. f. (Înv.) Incriminare. [Var.: incriminațiúne s. f.] – Din fr. incrimination.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INCRIMINÁȚIE s.f. Incriminare. [Gen. -iei, var. incriminațiune s.f. / cf. fr. incrimination, lat.bis. incriminatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INCRIMINÁȚIE s. f. incriminare. (< fr. incrimination, lat. incriminatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INCRIMINÁȚIE s. v. acuzare, acuzație, învinovățire, învinuire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. incriminațiune (după DEX și DN) - LauraGellner

incrimináție s. f. (sil. -ți-e), art. incrimináția (sil. -ți-a), g.-d. art. incrimináției; pl. incrimináții, art. incrimináțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. incriminațiune (după DEX și DN) - LauraGellner

*incriminațiúne f. (fr. incrimination, d. lat. criminátio, -ónis). Acuzațiune de o crimă saŭ de un lucru maĭ mic. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink